Home Ultimele stiri MODIFICARE LA LEGEA FONDULUI FUNCIAR
Imprimare Email

MODIFICARE LA LEGEA FONDULUI FUNCIAR

Aliniatul 3 al Art. 18 din Legea Nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar , a fost modificat prin Legea nr. 67/31.03.2010, publicată în Monitorul Oficial Nr. 215 din 06.04.2010

    Aliniatul 3 al Art. 18 din Legea Nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar , a fost modificat prin Legea nr. 67/31.03.2010, publicată în Monitorul Oficial Nr. 215 din 06.04.2010, acesta având următorul cuprins: “(3) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui, la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a ligilor fondului funciar
    Din interpretarea acestui text de lege, se înţelege că foştii proprietari de terenuri sau moştenitorii acestora, cărora li s-a recunoscut această calitate, dar nu au fost puşi în posesie, total sau parţial, trebuie să formuleze o nouă cerere către comisia de aplicare a legii, pentru a primi terenuri din cele neatribuite şi rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului.
    Mai trebuie menţionat că modificările legislative se referă numai la acele persoane care sunt înscrise într-un tabel nominal anexă la Regulament* şi prin care li s-a recunoscut un drept de despăgubire pentru terenurile nerestituite.


*Este vorba despre Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890/04.08.2008.

 

 
, Toate drepturile rezervate Bestavocat.ro

Cabinet avocat Bucuresti